Contractul de donație


Contractul de donație este actul prin care o persoană (donatorul) transferă, în mod irevocabil, un bun în favoarea unei alte persoane (donatarul), fără a primi ceva în schimb. Acest tip de contract nu implică un schimb de valori, ci exprimă intenția donatorului de a gratifica pe cineva.
Banner image with a maps image

Contractul de donație - ce implică și cum se încheie?


Contractul de donație este actul prin care o persoană (donatorul) transferă, în mod irevocabil, un bun în favoarea unei alte persoane (donatarul), fără a primi ceva în schimb. Acest tip de contract nu implică un schimb de valori, ci exprimă intenția donatorului de a gratifica pe cineva.

De ce este necesară autentificarea donației la notar?


Spre deosebire de contractele în cadrul cărora fiecare parte obține un avantaj, donația presupune un contract în care o parte cedează anumite drepturi, fără a primi ceva în schimb. Astfel, pentru protejarea intereselor părților, legea prevede că donația trebuie să fie autentificată în fața notarului. Această obligație oferă un cadru legal sigur, previne eventuale litigii și asigură părțile că actul este valabil din punct de vedere juridic.

Acte necesare pentru încheierea unei donații


  • Actele de identitate ale donatorului și donatarului (+ certificate de căsătorie, dacă este cazul).

  • Actele de proprietate ale bunului donat (ex.: contract de vânzare, contract de donație anterior, certificat de moștenitor, titlu de proprietate, sentință civilă).

  • Certificat de atestare fiscală, care dovedește că taxele și impozitele locale sunt achitate la zi. (Dacă imobilul este în București, ne putem ocupa noi de obținerea acestuia.)

  • Documentația cadastrală (fișa imobilului și planul de amplasament sau, după caz, releveul).

  • Adeverință de la asociația de proprietari, care confirmă plata datoriilor către asociație. (Trebuie să fie semnată de președinte și administrator, să aibă număr de înregistrare, data eliberării și să poarte ștampila asociației.)

  • Ultimele facturi la utilități, cu dovada plății.

Clauze speciale care pot fi incluse în contractul de donație


  • Donație cu sarcină

    Donatorul poate impune donatarului îndeplinirea unei obligații. Spre exemplu, un părinte poate dona un teren copilului său cu condiția de a construi o casă pe el. Dacă sarcina nu este respectată, donația poate fi revocată conform Codului Civil.

  • Donația cu sarcina întreținerii

    Nu mai este reglementată de lege. Dacă scopul este asigurarea întreținerii donatorului, se poate încheia un contract de întreținere.

  • Clauza de inalienabilitate

    Donatorul poate restricționa vânzarea, donarea sau ipotecarea bunului pentru o perioadă de maximum 49 de ani, dacă există un interes legitim.

Exemplu: O mamă donează fiului său casa părintească, dar dorește ca aceasta să nu poată fi vândută timp de 20 de ani, pentru a proteja patrimoniul familiei.
  • Clauza de întoarcere

    Donatorul poate să prevadă ca, în cazul în care donatarul și/sau descendenții acestuia i-ar predeceda acestuia, bunul donat să se reîntoarcă în patrimoniul său.

  • Cazul donațiilor între soți

    Orice donație încheiată între soți este revocabilă numai în timpul căsătoriei. Astfel, spre deosebire de celelalte donații, cele încheiate între soți pot fi revocate atâta timp cât căsătoria nu a încetat, indiferent de motiv (divorț, deces al unuia dintre soți etc.).

Doriți să faceți o donație și aveți nevoie de consultanță? Contactați-ne și vă ajutăm să încheiați actul în condiții sigure și conforme legii!
Dr. Iacob Felix, nr. 59, Sector 1, Bucuresti
Navighează cu:
Banner image with a maps image

Contactează-ne


Full name
Contact information
Topic
Your message Maxim 400 de caractere.
GDPR